SECŢIUNEA III: PRINCIPALELE SITURI “IPOTEŞTI-CÂNDEŞTI”

7. MUNTENIA CENTRALĂ (BAZINUL INFERIOR AL DÂMBOVIŢEI)

[p. 111]

În această definiţie geografică intră siturile bucureştene, cât şi cele din proximitate, respectiv de pe Colentina. Nu voi aborda nici o ordine geografică, nici una alfabetică, ci una a relevanţei siturilor pentru cunoaşterea culturii materiale a secolului al VI-lea. Precizez că din numărul impresionant de puncte arheologice cercetate într-un perimetru cu diametrul de maxim 30 de km (v. pl. XIII), doar două sunt publicate de o manieră acceptabilă, respectiv puncte de reper reale într-o discuţie complexă despre fabricaţie, decor, morfologie, capacitate, ambele realizări fiind semnate Suzana Dolinescu-Ferche (deşi săpătura a fost efectuată de alte persoane). Fără activitatea domniei sale, de altfel, această teză nu ar fi avut subiect.

Am să încep cu un sit care a făcut carieră de... cultură: Ciurel. Voi continua cu Soldat Ghivan. Închei cu situri publicate sub standardele minime, dar care prezintă certe elemente de interes...

7.1. Aşezarea suspectată de internaţionalism: Ciurel

Situl se află pe “dealul” Ciurel, respectiv pe terasa dreaptă a Dâmboviţei, la intrarea în Bucureştiul contemporan [v. harta 3]. Cercetarea pe teren s-a efectuat în anii 1956-1961, fiind condusă de Sebastian Morintz. Au fost surprinse două grupaje de locuinţe (bordeie cu nivel de amenajare sub solul antic cu până la –0,8 m., cu cuptor scobit în calup cruţat, la colţul de NE), respectiv B.1A şi B.2A, la sud, şi alte 8 locuinţe similare într-un sector cu circa 100 spre nord (primele două notate B.1B şi B.2B)[1]. Tot Morintz a decelat două (sau trei) faze, din considerente topografice, stratigrafice şi de analiză a ceramicii, distingând următoarele: o grupare cu materiale de tradiţie romană şi cu particularităţi de construcţie a bordeiului şi cuptorului[2], respectiv gruparea din sud, probabil şi B.6 (care are material puţin, deci iese din discuţie), probabil şi B.8 (nu se află în lista complexelor târzii); un al doilea grup de complexe, în care materialul ceramic are o factură mixtă, cu accente barbare (a se citi: slave; respectiv B.2B, 3, 4, 5, 7), grup asupra căruia planează şi bănuiala unor sub-faze, adică episoade distincte de locuire[3]. Tot Morintz a propus şi primele scheme cronologice, prea largi astăzi pentru a fi interesante, dar vom reţine concluziile Suzanei Dolinescu-Ferche, care acceptă periodizarea în trei etape, databile destul larg în secolul VI şi începutul sec. VII.

Tot Sebastian Morintz a lansat conceptul de “cultură Ciurel”[4], care este, în esenţă, un produs al sintezei etnice a autohtonilor “romanici” cu noii veniţi slavi; fiind un produs de sinteză, el ar fi altceva decât ceea ce ar însemna cultura Ipoteşti-Cândeşti. Ioan Nestor – cu flerul care îl caracteriza – nu a ezitat de a îngloba “grupul Ciurel” în cultura Ipoteşti-Cândeşti[5], de unde a

[p. 112]

rezultat hibridul încă foarte la modă Ipoteşti-Ciurel-Cândeşti[6], care, ca orice hibrid, a tot crescut, ajungând în format pomelnic (Ipoteşti-Ciurel-Budureasca-Cândeşti)[7].

Statistica de ansamblu a tehnicilor de modelare este destul de sensibil diferită de situaţia constatată în siturile vest-muntene. La Ciurel ceramica modelată manual se apropie de două treimi din total. Să vedem dacă situaţia raportată pe complexe [v tabelul] ne ajută să discernem faze de evoluţie (respectiv involuţie) sub acest aspect:

Locuinţele din zona sud (B.1A, B.2A) nu au poziţie excentrică pe tabel. Singurul lucru ciudat sunt procentele de la B.1B, cu o predominaţie netă a ceramicii lucrate cu roata lentă (la un număr total de piese relativ semnificativ, respectiv 26). Acesta este, de altfel, un specific al sitului de la Ciurel, care anticipează tranziţia de la ceramică lucrată la roată rapidă la ceramică lucrată la roată lentă, care se va concretiza însă câteva generaţii mai târziu, şi nu direct, ci cu un intermezo al orizontului fără ceramică lucrată la roată. Acest complex ar putea fi suspectat că reprezintă un alt orizont, mai nou cu circa un secol, însă conţine câteva lucruri care îl aduc înapoi în secolul VI: fundul de vas desprins cu sfoara[8], frecvenţa apreciabilă a tipsiilor[9], ceea ce caracterizează unele complexe

[p. 113]

timpurii[10], poate chiar prezenţa vălătucilor[11], care nu mai sunt un obiect tipic în orizonturile următoare. Bordeiul B.1B poate fi suspectat, într-o oarecare măsură, că este mai timpuriu decât celelalte, deşi regimul decorativ foarte sumar nu este analog, la rigoare, cu nimic. Singurul lucru pe care îl putem spune este că, într-adevăr, ceramica lucrată la roată lentă (dar despre care nu ştim mare lucru, fiind rară) are un regim decorativ mai sărac (roata discontinuă nu se pretează decorului striat specific, rezultatele fiind proaste[12]). Alte departajări sunt greu de făcut. Mai putem încerca o distribuţie a formelor pe complexe, dar numărul mic de piese clasificabile[13] poate juca feste [v. seria tipologică pe complexe].

Este de precizat din start că în B.2B şi B.7 există câte o singură piesă clasificată, aşa încât poziţia în serie este întâmplătoare, iar B.1B şi B.4 au numai câte 3 piese, ceea ce este foarte puţin (celelalte complexe au între 4 şi 8 piese clasificate). Dincolo se incertitudinile provocate de numărul mic de piese, constatăm poziţia centrală a B.1B, ceea ce exclude ca locuinţa să fie mult mai timpurie sau mai târzie. Surpriza înserierii o constituie inaderenţa grupelor din B.1A şi B.2A, care par să conducă două grupuri distincte de complexe. Singura grupă comună este frecventa grupă 6a (dubioasă în sine, vezi comentariile din Anexe, p. 221-222); în rest, 71% din formele din B.2A nu se regăsesc în B.1A, ceea ce, având în vedere că cele două complexe sunt cele mai bogate (deci cel mai sigur clasate), mă conduce la ideea că nu sunt strict contemporane. Complexele care ar putea aparţine ambelor serii sunt chiar B.1B (excluzându-se o datare mult mai târzie, în a adoua jumătate a sec. VII, aşa cum ar recomanda raportul tehnologic) şi B.3. Există o serie a B.1A (B.2B, B.8, probabil şi B.6[14]) şi o serie a B.2A (B.4, 5, 7). Având în vedere că B.1 B şi B.2 B sunt prea apropiate în spaţiu[15] şi nu ar fi putut exista în acelaşi timp, cât şi aparteneţa B.2 B la seria B.1 A, B.1 B nu poate face parte decât din seria B.2 A. Aceste serii seamănă, oarecum, cu cele propuse anterior (respectiv B.3, 4, 5, 7, după cum figurează în monografie), dar aduce noutatea esenţială că bordeiele din sud nu constituie aşezare separată, ci separarea unor

[p. 114]

locuinţe de restul aşezării. Comparând dimensiunile (B.2 A este cel mai mare; B.1 A are dimensiuni necunoscute, fiind parţial distrus) şi inventarele (cele mai bogate în locuinţele din sud), apare clar – pentru prima oară – o separare a locuinţelor conducătorilor de restul comunităţii, ceea ce foarte probabil este un semnal al începutului separării claselor în lumea rurală. Inventarul acestor locuinţe nu este diferit tipologic, dar foarte probabil este vorba despre o execuţie mai îngrijită, ceea ce putea crea senzaţiei departajării culturale.

Comparaţia capacităţilor din cele două episoade habitaţionale (Anexe, p. 223-224) confirmă ipoteza că seria B.1A este anterioară seriei B.2A, datorită cifrelor mai mici ale seriei secunde, prin ipoteza generală că dimensiunile recipientelor tind să scadă, în special spre finalul secolului al VI-lea (despre acest fap, pe larg, în capitolul 15). Media volumelor deduse[16] pentru prima serie (fără vasul de provizii) este 1,833 l., iar diametrul mediu la gură este de 11,5 cm; aceleaşi medii pentru a doua serie de locuinţe este de 1,773 l. şi 11, 2 cm. Diferenţele sunt mici şi presupun o secvenţă de timp scurtă. Pe ansamblu, cifrele sunt mici (prin comparaţie cu alte situri mari; v. infra, Soldat Ghivan) şi invită la o datare în a doua parte a secolului.

Ce este slav în aşezarea de la Ciurel? Cu conştiinţa faptului că enunţul nu convine, am să spun simplu: NIMIC. Graficul din Anexe, p. 224, mă scuteşte de multe comentarii. Ariile Ciurel şi Korceak se exclud reciproc; posibilitatea unei “întâmplări” este de 6 la 1.000.000! Cât despre discreta intersectare marginală a ariilor Ciurel şi Penkovka, sper că zecile de pagini de referinţe analogice dau cel puţin sugestia că cele două aspecte culturale au cel puţin un strămoş comun: cultura Cerneahov. De altfel unele “ciudăţenii” remarcate la ceramica modelată manual, de la Ciurel, respectiv pragurile sau fracturile la umăr[17], precum şi piciorul scurt dar cu talpă bine precizată (ca la Raşcov, dar cu o statistică ceva inferioară), reprezintă amintiri ale formelor Cerneahov, aşa cum voi arăta şi la capitolul 13.

Cum se datează situl de Ciurel? Este foarte greu de spus. Cele două episoade de locuire, precizate de seria morfologică, ar trebui să fie relativ apropiate în timp (dar totuşi la o distanţă de cel puţin 10 ani, fiindcă constructorul B.6 nu a mai observat marginea lui B.5, când şi-a trasat perimetrul de săpătură, iar constructorul lui B.1B a trecut la numai câţiva centimetri de B.2B, riscând surparea marginii[18]), ambele în plin secol VI, mai probabil în a doua jumătate, exclus finalul. Asupra chestiunii vom reveni, cu o schemă de ansamblu pentru întreg arealul dâmboviţean.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – Soldat Ghivan

---

[1] FERCHE 1979, p. 185-200.

[2] FERCHE 1979, p. 181; nu am înţeles deloc aceste “particularităţi de construcţie”, fiindcă în cazul din B.1A (complex serios deranjat înainte de cercetare) este vorba probabil despre o vatră a unui cuptor distrus, iar în cazul B.2A despre un cuptor cât se poate de obişnuit (planurile celor două locuinţe nu sunt publicate, dar există comentarii suficient de explicite).

[3] FERCHE 1979, p. 184; B.1B şi B.2B sunt prea apropiate pentru a fi funcţionat în acelaşi timp; idem B. 6 şi B.7; B.5 taie B.6, după cum au văzut săpătorii stratigrafia; este mult mai probabil scenariul invers, fiind singura explicaţie pentru care B.6 are cuptorul amenajat la SE şi nu NE – acolo unde perimetrul B.6 a “ciupit” perimetrul B.5, deci amenajarea în “colţ cruţat” nu mai era posibilă. Crivăţul nu a fost inventat de Ivan cel Groaznic, iar locuitorii din Câmpia Munteană a epocii îşi amenajau întotdeauna cuptorul în colţul de NE, dacă nu existau motive serioase să facă altfel. Aceste subfaze, necesar existente, nu sunt esenţiale în contextul analizei ceramice, decât dacă statistica indică altceva, dar sunt importante pentru documentarea “aşezărilor-pendul”.

[4] CONSTANTINIU 1965 b, p. 174. Au existat însă şi partizani ai unui concept cultural Ciurel de natură romanică, de exemplu Vlad Zirra (LEAHU 1963, p. 42).

[5] NESTOR 1962, urmat rapid şi de alţii, de ex. CONSTANTINIU 1965.

[6] Suzana Dolinescu-Ferche a explicat această opţiune prin faptul că arealul Ciurel (=Bucureşti) arată termenul mijlociu între Ipoteşti şi Cândeşti, nu numai geografic, ci şi din punctele de vedere ale amenajării locuinţelor şi ale ceramicii (în special fabricaţia; FERCHE 1979, p. 180, nota 8), distanţându-se discret dar categoric de Morintz. Teoria acestuia din urmă mai are încă susţinători de marcă, de exemplu Petre Diaconu.

[7] Victor Teodorescu, la deschiderea expoziţiei Budureasca, în primăvara anului 2000, la Ploieşti. Inflaţia de termeni a stârnit reacţia lui Gh. DIACONU (1979), care propunea o formulă sobră, “cultura romanică”, pe care deja am respins-o, din motive pe care nu am să le repet, dar care se află cel mai aproape de o formulă justă (am propus “cultura post-romană”). Dacă nu se acceptă ideea am să propun reformularea “Gropşani-Ipoteşti-Ciurel-Budureasca(aici mă mai gândesc)-Cândeşti-Vadu Codrii”, existând argumentele cele mai serioase pentru o asemenea reformulare. Nu e banc!

[8] FERCHE 1979, fig. 10/5, pentru care nu mai cunosc analogii în contexte databile cu oarecare certitudine în sec. VII.

[9] FERCHE 1979, fig. 8/5, 9 (decorată de o manieră unică, cu raze spiralate; reprodusă aici la pl. LXIX/104), 12, 9/5. Nu cunosc tipsii databile cu oarecare certitudine în sec. VII, în Muntenia (spre deosebire de Moldova, unde obiectul rezistă mult mai mult). O discuţie ar putea apare în legătură cu fragmentele (toate foarte mici, din păcate) de la Dulceanca IV, orizontul pre-Dridu (FERCHE 1992, fig. 34/23, 26-29), care mie mi se par fragmente de “tavă portativă” (uneori cât se poate de fixă: la fig. 34/23 se văd şi urmele nuielelor pe care a fost construită, cu funcţie de boltă – mai exact “plită” – a cuptorului). Singurul dubiu îl am faţă de profilul de la fig. 34/26, care se apropie de tipicul tipsiilor. Piesa poate fi rătăcită din nivelul anterior.

[10] La Dulceanca (dacă analiza mea este corectă), la Gropşani, unde însoţeşte complexele cele mai “romanice”; nu cunosc nici o situaţie similară pentru complexe care s-ar data târziu, spre finalul sec. VI.

[11] FERCHE 1979, fig. 9/1-3. Care ar fi de fapt inventarul unei locuinţe de plin secol VII – nici nu ştim, ceea ce va rezulta din concluziile acestei lucrări. De aceea este foarte dificil de făcut aprecieri pe această linie. Toate consideraţiile din aceste note vor fi luate cu titlu ipotetic.

[12] Aşa cum se vede şi la FERCHE 1979, fig. 8/2 (din B.1B, desigur).

[13] Pentru clasarea morfologică a pieselor de la Ciurel, v. Anexe, p. 219-221.

[14] Ca să respectăm impresia autoarei monografiei, conform căreia a observat o asemănare a materialului din B.6 cu cel din B.1A (FERCHE 1979, p. 184), situaţie în care se confirmă însă ipoteza mea, că B.6 taie pe B.5, nu invers, cum a raportat săpătorul.

[15] Vezi planul aşezării de nord, FERCHE 1979, fig. 24; a se observa că nu există nici o garanţie că nu există şi alte locuinţe decât cele cercetate (din contră, ar putea fi oriunde spre vest şi est), ceea ce este firesc, fiindcă nu existau aşezări de 4 sau 6 case.

[16] Teoria problemei la § 2.4.

[17] Prag: FERCHE 1979, fig. 13/3; fractură: fig. 13/2, 20/13; conformaţiile acestea cu fracturi nu sunt obişuite în lumea slavă.

[18] Ipoteza unei forme de proprietate asupra locului de casă, pentru situaţia revenirii pe acelaşi loc (OLTEANU 1997, în special la p. 92, dar şi în alte părţi ale lucrării), mi se pare hazardată, pentru această epocă. Situaţia reamenajării aceleiaşi gropi de bordei se explică fie pur şi simplu prin reamenajări ale unei locuinţe, în interiorul aceluiaşi episod habitaţional, fie prin comoditatea de a nu mai săpa altă groapă. Această din urmă situaţie poate fi avantajoasă numai pentru locuitorii arealelor de podiş, cu subsol pietros, care-şi amenajează pietrare, dar nu pentru locuitorii câmpiei, care îşi amenajează cuptoare în colţ cruţat, pentru care au nevoie de lut nativ nederanjat.